lunes, 19 de abril de 2010

Poesía bilingüe

Autora: Marian Raméntol
Podréis disfrutar más poemas suyos en su Blog:
http://marianramentol.blogspot.com/
y más concretamente, sus poemas traducidos a otros idiomas en este enlace:
http://marianramentol.blogspot.com/2009/09/mis-poemas-traducidos-otras-lenguas.html

No creo que llegue a alcanzar nunca la capacidad de apreciar la poesía en rumano, y no creo que ninguna traducción de un poema pueda alcanzar al original. Pero creo que una buena traducción y un buen original pueden traspasar barreras:





MANCHO DE SILENCIOS EL AHOGO

Me traiciona el paisaje de mi cuerpo
no hay antibiótico para estos párpados
que se pudren en la maleza de las calles,
como la obscenidad de la huella de un curioso
sobre el rumor de sillas y patíbulos,
que siempre deja relojes falsos sobre la mesa
y cicatrices auténticas en las encías.

Pero a veces,
amanece el vértigo de las hojas,
sobre el eco de los libros y el café.

Entonces imagino un caballo de cartón
que libra sus batallas en quirófanos salados,
una tarde preguntándole a la fuente
cuando cambió el agua por limpia cristales,
un par de pechos aprendiendo los pasos de baile
que ofrece la gelatina cuando cruza
la tráquea a toda leche,
y me veo en un rincón del pentagrama,
tan absurda
como una niña
lanzando sobre una luna sin parabrisas
toneladas de maquillaje y grietas arrugadas.

Y mancho de silencios el ahogo, la carcoma
y los deseos, como un saxofón tuberculoso.

PĂTEZ CU TĂCERI SUFOCAREA

Mă trădează peisajul trupului
nu există antibiotic pentru aceste pleoape
care putrezesc între buruienile străzilor,
precum obscenitatea urmei unui curios
peste murmurul de scaune şi eşafoduri,
care întotdeauna laşa ceasuri false pe masă
şi cicatrici autentice pe gingii.

Dar uneori,
se stârneşte vertijul frunzelor,
peste ecoul cărţilor şi al cafelei.

Atunci îmi închipui un cal de carton
care-şi dă bătăliile în săli de operaţie sărate,
întrebând scăldătoarea într-o după amiază
când a schimbat apa pentru curăţat pahare,
o pereche de piepturi învăţând paşii de dans
ce-i oferă gelatina când trece
prin trahee ca laptele,
şi mă văd într-un colţ al pentagramei,
atât de absurdă
ca o copilă
zvârlind peste o lună fără parbriz
tone de machiaj şi crăpături zbârcite.

Şi pătez cu tăceri sufocarea, necazul
şi dorinţele, precum un saxofon tuberculos.

No hay comentarios:

Publicar un comentario